Friday, February 9, 2007

Luna noastra cea de toate zilele

...şi uite aşa mă doare. Da! Doare de nu ştiu ce e cu mine. Şi nu e atât ca mă doare nu-ştiu-ce prin mine, dar mă doare mintea. Durere fizică a ceva intangibil. Încep să cred că universul ăsta are un echilibru în toate. Dacă reuşeşti sa-l mastermind-uieşti, cine ştie, poate ajungi să trăieşti o viaţă fără oameni de...treabă. M-am hotărât de acum să nu mai vorbesc urât. Depinde până când m-am hotărât. Atât de multă violenţă şi indiferenţă. Cică nu ştiu ce videoclip, la nu spun ce piesă celebră şi prea tare pentru urechi de muritor, spune în finalul imaginilor nu prea colorate că: "We don't need education to save the planet..." sau în fine, ceva de genul ăsta. Am memorie de peşte auriu. Uit tot. Ce naiba spuneam?

Veneam spre casă şi pe cer ce sa vezi? O lună imensă! Recunosc, jumătate de lună imensă! Dar "imensă" nu rectific. Era, cum aş fi spus dacă vorbeam urât, "F***ing huge!!!". Dar nu mai vorbesc urât...deci era mare.

" Personalitatea se naste din durere. "
(W.B. Yeats)

1 comment:

  1. te iubesc.. nu inteleg de ce.. dar, totusi, se intampla..

    ReplyDelete

Write your heart out!