Friday, January 11, 2008

Parafrazare

Mi-a surprins gandurile cand imi savuram cafeaua (cu gust de detergent *%$#%@*! Iar nu ai clatit canile, Teo?) intr-o dupa-amiaza racoroasa. Patura groasa ce ma gazduia ca-ntrun cocon si balansul lin al hamacului ma faceau sa-mi privesc interiorul pleoapei intr-o somnolenta bizara. Uitasem de nebunii din cabana ce-mi pazea ceafa. Eliminasem orice sunet uman si mi-am lasat urechea prada muzicalitatii raului. Am ridicat privirea din carte ca sa ma trezesc dar uitandu-ma spre varful degetelor de la picoare ce stateau zgribulite fara protectia calda a paturii am ramas cu privirea atintita spre raul ce parea a curge pe sub mine. Am dat pagina din automatism si am revenit la o noua poveste, cea a "Diavolului de hartie" in care autorul alesese sa uite de el si sa ma tulbure, nu cu experienta lui de viata ci cu doi eroi noi (surprinzator, unul nu era el iar celalalt o femeie ce l-a marcat candva).
Victor si Ingrid.
Ea, o adolescenta, candva eleva a claselor primare, cu rochita alba, prinzatoare de par din satin albastru destramat si sandalute bleu-prafuite peste catarama carora cadea lenes dantela de la sosetele cu model cu purcelusi.
El, Victor.Candva copil.
Mi s-a parut o poveste de genul celor pe care ni le-ar spune parintii, cu o iubire curata, inceputa inconstient inca din copilarie, asa cum era pe "vremea lor". Zambesc spre inocenta textului si-mi continui lecturarea;
...si cel mai frumos gand se transforma intr-un morbid semn de intrebare la fiecare cuvant in plus citit. Cum se putea ca el, Victor din carte, sa fie un el pe care eu, aparent Ingrid, sa-l recunosc in randurile unui strain?
Momente de respiro, pasaje ce nu corespundeau realitatii mele. Un gand fugitiv ca ma inselasem, doar ca impresia sa revina din ce in ce mai agresiva, mai agasanta, ca o bataie continua de ceas in noptile de insomnie. M-am recunoscut in tanara Ingrid si pe el, mai mult ca oricand, in tanarul Victor. Asteptam ca mintea mea sa parcurga randurile spre sfarsit sperand sa fie un happy-end, un viitor reusit pentru cele doua personaje, deci si pentru noi. Dar finalul mult asteptat l-a lasat pe Victor intr-o tristete triumfatoare si pe (candva mandra) biata Ingrid in colosala decadere ce si-a lucrat-o, inconstient, singura.
Sa ne fie oare asta menirea, Victor? Sa-mi platesc greselile atat de amar? Ai lasa-o tu pe "biata" ta Ingrid singura, ai fugi tu de ea, Victor? Spune-mi numele...sopteste-l acum sa stiu ca nu ma vei parasi...Hai spune: "Ingrid..."


" Ajuns acasă, băiatul stătu multă vreme la fereastră.
O lumină galbenă se-ntindea în toată curtea interioară.
„Ingrid", spuse, cu fruntea sprijinită de geam..."
(C.M.)

No comments:

Post a Comment

Write your heart out!