Friday, January 11, 2008

Ganduri nocturne

Trotuarul asudă de singurătate. Mă închin vouă, stele ce ştiţi a nu ne râvni şi ne priviţi pline de voi pe noi ce înnebunim a vă ajunge. Posesia e ceva perpetuu. Avem tot ce nevoia ne-a creat dar vrem tăcut tot Universul. Gândul mi se pierde într-un pas stângaci pe trotuarul rece. Frunze cad şi ţipă surd a moarte. Iar am murit doar pentru a mă trezi. Sunetul funebru al oraşului putrezeşte şi ultima speranţă. Vreau...vreau să pot...să pot ierta...să pot să cred...să pot să mă recunosc...un zâmbet tâmp aruncat spre o ultimă rază de lumină înainte de înserare. Întuneric...împrejur şi în mine...
...când scap de cotidian mă arunc în bezna oraşului însoţită doar de proprii-mi paşi pe asfaltul plouat, respir adânc din ceaţa groasă şi mă mir că acum, nu numai că au gust, dar culorile sunt şi respirabile şi las roşeaţa întunecată să-mi acopere plămânii ca apoi să redau naturii ceaţa-mi interioară în valuri nervoase de fum şi ars. Şi Rhona mă urmăreşte sau mi-am ales eu calea în drumul ei căci am impresia că stăm şi mergem împreună pe blocuri, peste copaci şi-n văzduh... Ţipătul surd al fabricilor transformă vocile îndepărtate în note funebre de plângere a morţii venite, ca şi atunci, şi acum. Şi cine stie când iar voi fugi de mine şi iar îmi voi scrie să-mi amintesc că e toamnă şi că a mai fost...
...mă înec, mă zbat să scap dar aerul tomnatic mă ameţeşte şi mă domină. În beţia-mi găsesc scăpare să ating pământul şi să-i respir râncezeala. Dar eu nu pot săruta mortul, căci totul acum e sterp si întreg oraşul e un cimitir absurd cu văduve salcii cu spini de durere şi pături întregi de cadavre ale copiilor soarelui. Asfaltul e dur şi mort de cand se ştie. Martor al masacrului se pierde în alei impersonale ce nu-mi spun nimic şi cărora nu le pot vorbi. Se joacă lumina cu umbra-mi de-a muţii, de-a surzii şi de-a orbii. Le stric jocul paralizând în faţa statuii ce mă priveşte rece şi infricoşătoare, gata să-mi ia sufletul pentru a putea fi ea om. Ghinion de piatră. Mă aplec in faţa ta! Tu vezi atâta moarte şi nu poţi spune nimic. Dar păstrezi tăcut urme ale vieţii ce va veni. Dar nu şi pentru tine...
E toamnă şi mi-e frig şi iar sunt singură pe stradă...

" O, nu-mi jura pe luna, caci schimbatoarea luna
isi schimba fata in fiecare luna.
"

(W. S.)

No comments:

Post a Comment

Write your heart out!